Evanghelicii români între ghetoizare și civilitate: Volf la ITP, crislamul și alte asemenea

Chibzuieli

Măcar că nu am timp de pierdut, furtuna în paharul cu apă evanghelic românesc cauzată de vizita lui Miroslav Volf la ITP, cât și faptul că am lucrat pentru o vreme cu Miroslav, mă face să zic și eu două vorbe despre eveniment.

E drept, sunt douăzeci de ani de atunci, dar conținutul cărții Exclusion and Embrace a fost parte din lecturările lui în clasa de teologie sistematică pe care am luat-o cu el, înainte ca această carte să fi văzut lumina tiparului.  Tot cu Miroslav am început să lucrez la programul de doctorat pentru că era cel mai aproape de contextul meu, pe de o parte, și pe de alta, era versat atât în teologie ortodoxă cât și în teologia lui Moltmann.  De fapt, eu știam că vreau să studiez ceva în context românesc/ortodox, dar nu cred că mi-ar fi venit ideea să lucrez pe Stăniloae.  A fost pastila…

Vezi articolul original 1.426 de cuvinte mai mult

Lasă un comentariu