Nașterea Domnului Isus – fragmente din „Ben-Hur” (5)

Magii la Irod

Târziu în noapte, cei trei magi stăteau întinşi într-o hală de la caravanserai, fără somn. Pietrele ce le slujeau drept perne le ţineau capetele ridicate în aşa fel încât puteau privi dincolo de tavanul boltit, în profunzimile cerului. Contemplând scânteierea stelelor, se gândeau care va fi următorul semn. Cum se va manifesta? Ce va fi?

Se aflau, în sfârşit, la Ierusalim. Întrebaseră la poartă despre Cel pe care-L căutau. Mărturisiseră despre naşterea Lui. Le rămânea doar să-L găsească, iar în această privinţă îşi puseseră toată încrederea în Duhul Sfânt.

Cei ce sunt atenţi la vocea lui Dumnezeu sau care aşteaptă un semn din ceruri nu pot dormi.

Pe când se aflau ei în starea aceasta, un bărbat păşi pe sub arcadă, umbrindu-le vederea.

– Treziţi-vă! le spuse el. Vă aduc un mesaj ce nu suferă amânare.

Cei trei săriră în picioare.

– Din partea cui? întrebă egipteanul.

– Din partea împăratului Irod.

La aceste cuvinte, magii se tulburară în duhul lor.

– Nu eşti tu oare intendentul hanului? întrebă apoi Baltazar.

– Ba da, eu sunt.

– Ce doreşte regele de la noi?

– Un mesager aşteaptă afară. Vă va răspunde el.

– Atunci, spune-i să ne aştepte!

***

Cei trei se prosternară înaintea lui la marginea covorului, spre care înaintaseră fără a se lăsa invitaţi. Regele atinse un clopoţel. Un slujitor veni şi aşeză trei taburete înaintea tronului.

– Aşezaţi-vă! îi invită monarhul cu eleganţă. Cine sunteţi? De unde veniţi? urmă el, adăugând cu subînţeles: Fiecare să vorbească pentru sine!

Fiecare îşi relată povestea pe rând, povestind simplu despre cetatea şi ţinutul de baştină şi despre traseul pe care îl urmaseră până la Ierusalim.

Oarecum dezamăgit, Irod îi aduse abrupt la subiectul care-l măcina pe el.

– Ce întrebare este aceea pe care aţi pus-o soldatului de la poartă?

– L-am întrebat unde este Împăratul de curând născut al iudeilor.

– Înţeleg acum de ce erau oamenii atât de curioşi… Eu însumi sunt mişcat! Mai este un alt rege al iudeilor?

Egipteanul nu se pierdu cu firea.

– Este unul născut de curând.

O umbră de durere brăzdă chipul întunecat al monarhului, ca şi cum ar fi fost chinuit de o amintire tulburătoare.

– Nu pot să cred, nu mi se întâmplă tocmai mie asta! exclamă el apoi.

Poate că imaginile acuzatoare ale copiilor săi, ucişi de mâna lui, i se derulau cu repeziciune înaintea ochilor. În sfârşit, venindu-şi în fire, oricare fusese emoţia ce-l încercase, întrebă hotărât:

– Şi unde este noul rege?

– Aceasta, o, împărate, este întrebarea noastră!

– Voi îmi aduceţi o veste uimitoare – o ghicitoare mai încurcată ca ale lui Solomon, spuse apoi inchizitorul. Cum bine vedeţi, eu sunt la vârsta la care curiozitatea este de nestăpânit, ca în copilărie, iar a vă juca cu ea este un act de cruzime. Povestiţi mai departe şi vă voi cinsti regeşte! Spuneţi-mi tot ce ştiţi despre Nou-născut şi mă voi alătura vouă în căutarea Lui! Iar când Îl vom fi găsit, voi face ce doriţi: Îl voi aduce la Ierusalim şi-L voi instrui în arta de-a fi rege, mă voi folosi de bunăvoinţa pe care mi-o arată mie Cezar pentru a-L avansa pe El şi a-I face Lui un nume de glorie… Nu mă voi lăsa cuprins de gelozie, vă jur! Dar, mai întâi, spuneţi-mi, cum aţi auzit voi de El, când vă despart atâtea mări şi deşerturi?

– Îţi voi spune adevărul, Măria ta.

– Vorbeşte! spuse Irod.

Baltazar se ridică drept în picioare şi rosti solemn:

– Există un Dumnezeu Atotputernic!

Irod era vizibil surprins.

– El ne-a poruncit să venim încoace, promiţându-ne că-L vom găsi pe Răscumpărătorul lumii, că-L vom vedea şi că ne vom închina Lui şi că vom fi martori ai venirii Lui. Iar, ca semn, fiecăruia ne-a fost dat să vedem o stea. Duhul Lui ne-a însoţit. O, împărate, Duhul Lui ne însoţeşte şi acum!

Cei trei fură cuprinşi de un sentiment copleşitor. Grecul îşi reţinu, cu greu, un strigăt. Irod îi săgeta cu privirea când pe unul, când pe altul. Era şi mai bănuitor şi mai nemulţumit decât înainte.

– Voi vă bateţi joc de mine! spuse. Dacă nu-i aşa, spuneţi-mi mai mult! Ce va urma după venirea noului rege?

– Salvarea omenirii.

– De la ce sau de cine?

– De răutatea lor.

– Cum?

– Prin metode divine – credinţa, dragostea şi faptele bune.

– Atunci…

Irod se opri şi, după cum arăta, nimeni n-ar fi putut spune ce sentimente îl încercau.

– …voi sunteţi prevestitorii lui Cristos. Asta-i tot?

Baltazar făcu o plecăciune adâncă.

– Suntem slujitorii Măriei Tale, împărate!

Monarhul atinse din nou un clopoţel şi apăru servitorul.

– Adu darurile, spuse stăpânul.

Servitorul ieşi, dar se întoarse curând şi, îngenunchind înaintea oaspeţilor, îi dărui fiecăruia câte o mantie, ţesută cu purpuriu şi albastru şi câte o centură de aur. Aceştia primiră onorurile prosternându-se în stilul orientalilor.

– Încă un cuvânt, spuse Irod, când ceremonia luă sfârşit. I-aţi spus ofiţerului de la poartă, şi adineauri şi mie, că aţi văzut o stea în Răsărit…

– Da, răspunse Baltazar, steaua Lui, steaua Celui născut de curând.

– Când a apărut?

– Atunci când ni s-a poruncit să venim încoace.

Irod se ridică, ceea ce însemna că întrevederea se sfârşise. Coborând de pe tron şi îndreptându-se spre ei, li se adresă cu multă eleganţă:

– Dacă sunteţi într-adevăr, aşa cum cred eu, bărbaţi iluştri, prevestitorii lui Cristos, aflaţi că astă-noapte i-am consultat pe cei mai înţelepţi între înţelepţii evreilor şi ei spun, într-un singur glas, că acesta ar trebui să Se nască în Bethlehemul Iudeei. Aşadar, vă spun, duceţi-vă într-acolo şi căutaţi-L cu sârguinţă pe acest Copil născut de curând! Iar când Îl veţi fi găsit, daţi-mi de ştire şi voi veni şi eu să mă închin înaintea Lui. Nimeni nu vă va împiedica sau opri să mergeţi într-acolo. Pacea fie cu voi!

Şi, înfăşurându-se în robă, părăsi încăperea.

Imediat sosi călăuza şi-i conduse înapoi în stradă şi de acolo până la intrarea hanului. Aici grecul, sub presiunea unui imbold, spuse:

– Să mergem la Bethlehem, fraţilor, cum ne-a sfătuit regele!

– Da! strigă şi hindusul. Arde Duhul în mine!

– Aşa să fie! conchise Baltazar cu acelaşi entuziasm. Cămilele sunt pregătite.

Îi făcură daruri intendentului şi se urcară în şei. Au primit apoi indicaţii cum să ajungă la Poarta Jaffei şi porniră la drum. La apropierea lor, se descuiară porţile şi astfel ieşiră în câmp deschis, apucând drumul pe care călătoriseră, nu demult, Iosif şi Maria. Cum ajunseră dincolo de Hinnom, în câmpia lui Refaim, în faţă le apăru o lumină, la început difuză şi slabă. Inimile le băteau cu putere. Lumina devenea tot mai puternică, până ce fură nevoiţi să-şi închidă ochii în faţa strălucirii sale orbitoare. Când şi-au făcut curaj să-i deschidă, iată! steaua, perfectă ca oricare stea de pe cer, dar mult mai joasă, se mişca încet înaintea lor! Strigând de bucurie, cu mâinile încrucişate, cei trei jubilau de fericire.

– Dumnezeu este cu noi! Dumnezeu este cu noi! repetau ei pe drum, printre aclamaţii, când steaua, ridicându-se din valea de dincolo de Mar Elias, se opri deasupra unei case de pe povârnişul unei coline din apropierea oraşului.